Lacrimi

SICKOTOY, ADDA

La început erai de vis, băiete
La început îmi promiteai stele
Comete și planeta mea
La început îți promiteam și eu
Recunosc că nu sunt o perfectă
Niciodată nu am fost
Îți dau lumea peste cap
Tu mă enervezi demult
Când țipi de pe canapea
Iar eu strig din dormitor

Ne știe tot cartierul, dar așa ne iubim noi
Ăsta ne e felul
De parcă ne-ar plăcea să ne rănim așa

Cu lacrimile-n ochi, cu muzica-n ureche
Îmi amintesc că noi încă
Suntem două suflete pereche
Lângă o sticlă de vin, goală pe jumătate
Îmi amintesc ce fericiți eram
Acum o eternitate

E dulce, amară otravă pe buze
Până și sărutul tău are gust de scuze
Știi că doare cel mai tare
Dar o faci de-atâtea ori
Când dormi cu spatele la mine
Simt încet cum mă omori
Te iert și faci iarăși mă ierți și îmi place
E bine împăcarea trupul cântă, gura tace

Inima sare-n piept
Se zbate să scape întreagă
Capul n-are cum să înțeleagă

Cu lacrimile-n ochi, cu muzica-n ureche
Îmi amintesc că noi încă
Suntem două suflete pereche
Lângă o sticlă de vin, goală pe jumătate
Îmi amintesc ce fericiți eram
Acum o eternitate

Cu lacrimile-n ochi și cu inima frântă
Oricât de greu mi-ar fi
Să știi că te iubesc încă

Cu lacrimile-n ochi, cu muzica-n ureche
Îmi amintesc că noi încă
Suntem două suflete pereche

Cu lacrimile-n ochi cu lacrimile-n ochi

Most popular songs of ADDA

Other artists of