Cămila Orașului 2
E ferm, e ferm
Frații mei sunt prea tripaţi pe bani, bro
Vin şi pleacă-n ceruri
Unii aspiră chiar la tron că orgoliu-i mare
Ego e un șarpe stătător şi fals
Şi societatea îţi fute identitatea, n-ai glas
Şi dintr-o dată te-ai ars
Io m-adaptez, n-abandonez sunt Killa Fonic
Mă fut cu toată mahalaua şi mă tot distrez
Acaparez ca un maidanez un
Motan şi-l ştrangulez
Că-s sifonar şi tre' să tac
Că altfel nu mai dealeresc
Caleidoscop fonic, melancolic-s bipolar
Trandafirii se usucă sezonu' rece începe iar
Jumătate tot se spală cu informații media
O hipnoză-n masă Şi doar câțiva se salvează
Religia ta nu poate să ma facă să îngenunchez
Lipsa ta de respect e puţin
Spus că ma enervezi
Sunt animal în stradă bre
Cu bagabonţi şi bagaboante
Voi săriți din ghete
Fiindcă e război şi vă e sete
Ce se-ntâmplă frate e că nu vedem cortina
Şi ce se-ntâmplă în spate
Fiindcă-n faţă e minciuna
Ăștia fug de parcă ar exista
Granița să îi scape Și patrioții-s fake
Sunt cei mai proști mercenari
Sunt cu lumina toată ziua
Toată noaptea trag în piept
Știu că sunt valabil la minte și știu
Că n-am nimic defect
Efecte secundare pentru orice pastilă
D-aia trag din marijuana, indica sau sativa
Industria asta-i naivă Şi nu mă mișcă deloc
Sunt artistu' străzii
Banii nu-i mai fac la colţ de bloc
Şi n-o să mă-ntorc la bile
Nu mă forţa să mă-ntorc la vechea viaţă
Fiindcă nu vreau să ajung la zeghe
Vreau s-ajung în faţă
Pune-ți gheață pe mustaţă
Că ți-o sparg şi n-ai să mai zâmbești
Dă totu' pe gât până vine garda
Totu' afară când ești luat cu targa