Intenții

Oscar

[Intro: Ștefan Bănică Jr.]
Deci, te rog foarte mult să te gândești la chestia asta, pentru că atitudinea asta de puști cordit, nu-mi place, deloc

[Strofă]
Sincer să fiu nu credeam c-o s-ajung aici
Muncim pentru ce se întâmplă acum de când eram mici
E mult mai mult decât târfe, droguri și bani
Tu doar stai pe plajă și judeci pe cei care-s pe val
Sunt binecuvântat cu toți frații pe care-i am
Scriu istorie cu Mula, Edi, Ică și Ian
Sunt loial, fato, poți s-ai încredere-n mine
Le-am zis celorlalte târfe că sunt semnat la tine
Ăsta-i Ștefan III în caz că n-ai citit titlu'
Ăsta-i doar Ștefan, d-asta nu are feat-uri
Sincer să fiu nu știu ce am făcut azi noapte
Fiindcă m-am culcat acasă, m-am trezit la realitate, haha
Și-am o fată cu mine
Limita-i la cer, d-aia se ține scai de mine
E așa de trist c-am început să realizez
Că m-ai ajutat doar ca să ai ce să-mi reproșezi
Știu că eram ca frații, a trebuit să pun piua
Când te văd, nu te salut, e simplu ca bună ziua
Crezi că ești cel mai bun rapper, crezi că ai un statut
Eram mai bun decât tine dinainte să m-apuc
Sincer să fiu nu credeam c-o să ajung aici
Încerci în zadar să mă convingi
Intru în inima lor și apoi le părăsesc
Și partea cea mai rea e că o fac mult prea des
Toate târfele astea au doar intenții ascunse
Inventează scuze și se prefac că sunt confuze
Am o mie de feluri de-a fi
Ea are o sută de mii de timpi în care te poate minți
Ți-am închis ușa în față, erai prea lowkey
Osky nu se poate fute cu nicio groupie
M-am săturat de persoane care-mi recomandă căcaturi
Dacă ești așa deștept, ascultă-ți propriile sfaturi
Îmi spune că ce-a simțit pentru mine, n-o să mai poată să simtă pentru nimeni vreodată, dar
Relația noastră e ca un picior amputat
Adică n-are cum să meargă niciodată
Corpul ei e artă, iar atunci când pleacă
Sufletul meu începe să se spargă
Mi cassa, su cassa, sunt leu ca Mufasa
Trebuie să treci peste pentru c-amândoi am pierdut șansa
Ne futem o dată pe lună, ca-n NASA
Rupem cox și xan-uri cu frate-miu-n Mazda
Mă-ntreb cât mai rezist de-asta trăim viața asta
Am-am ajuns un rege, eram un bastard
Mi-am dat seama că dacă nu m-opresc, o s-o iau razna
Da' n-am nimic de ascuns în fața nimănui
Nu contează doar ce spui, contează și cum o spui
Am întâlnit o fată care își ține cuvântu'
Nu e menajeră, doar că îmi face curat prin gânduri

[Outro: DOC]
Ăsta a fost Oscar, ăla micu' de 15 ani, s-a dus și pe la TV
L-am văzut la mai multe d-astea, 15 ani
În primu' rând vreau să subliniez, că Oscar s-a pișat pe trei sferturi de rap-u' românesc cu această strofă
Care n-aveți urechi și nu puteți să treceți de faptu' că e un copil și că vocea și că pula mea
Vreau să vă spun că, dacă rap-u' are un viitor, îl văd cu oameni ca ăsta micu'

Trivia about the song Intenții by Oscar

When was the song “Intenții” released by Oscar?
The song Intenții was released in 2020, on the album “Ștefan III”.

Most popular songs of Oscar

Other artists of Pop rock