Aia e

Smiley, Sergiu Gherman, Lucian Nagy, Andrei Tiberiu Maria, Roland Kiss, Florin Boka, Andrei Dan, Dorian Micu, Feenom

Aia e, aia e, aia e, aia e
Ce-am pierdut e pierdut, ducă-se
Aia e, aia e
Oricum nu regret nimic din ce-a fost și nu mai e

Am milioane de prieteni care nu prea mă cunosc
Ei știu cât de bine-mi merge, nu știu cât de greu mi-a fost
Dar a fost frumos
Destinație fără drum, nici n-are rost
Și-am avut prieteni buni, am avut și niște frați
Ne-am ajutat când eram neajutorați
Și n-am uitat de necaz și probleme
Ca s-ajungi la bine tre’ să treci prin ele

Aia e, aia e, aia e, aia e
Ce-am pierdut e pierdut, ducă-se
Aia e, aia e
Oricum nu regret nimic din ce-a fost și nu mai e

Am iubit o fată, două, trei
Dar nici n-are rost să număr, nu-i frumos la anii mei
Și-am greșit o dată, poate de mai multe ori
Dar acum am și răspunsuri, atunci numai întrebări
De câte ori mi-am spus că ea e, că ea e
Fata care-mi tulbură visele
De-atâtea ori s-a stricat visul
Ea nu îmi era promisa și eu stau prost cu promisul

Aia e, aia e, aia e, aia e
Ce-am pierdut e pierdut, ducă-se
Aia e, aia e
Oricum nu regret nimic din ce-a fost și nu mai e

Cele rele să se spele, cele bune să se-adune
Nu contează ce se pierde, important e ce rămâne

Aia e, aia e, aia e

Trivia about the song Aia e by Smiley

Who composed the song “Aia e” by Smiley?
The song “Aia e” by Smiley was composed by Smiley, Sergiu Gherman, Lucian Nagy, Andrei Tiberiu Maria, Roland Kiss, Florin Boka, Andrei Dan, Dorian Micu, Feenom.

Most popular songs of Smiley

Other artists of